Să-mi torn sau nu o găleată cu gheaţă în cap? Aceasta-i, mai nou, frecventa întrebare. Nu, nu voi face acest lucru sperând că lumea va deveni un loc mai bun. Motivele-s mai multe. În primul, dacă aş vrea să dau frâu liber sufletului meu umanitar, aş alege o acţiune punctuală. Altfel spus, aş dărui unei anume persoane ceva ce ştiu cu siguranţă că are nevoie, nu aş dona pentru un proces general. Iar cine zice că termenul de cercetare nu e general, clar nu vorbeşte aceeaşi limbă ca mine. Aşa că aleg să fac un bine individual şi fără publicitate. Vecina de la două uşi distanţă de tine crezi că nu are nevoie de ceva? Bătrâna de la colţ de stradă, cu picioarele îngheţate, crezi că nu ar aprecia niste haine călduroase? Copiii abandonaţi prin spitale nu s-ar bucura pentru cateva minute de afecţiune? Oare n-au şi ei nevoie de mâncare, hăinuţe şi medicamente? S-au rezolvat toate problemele din România? Dar măcar de-am şti sigur care-i rezultatul final şi că bănuţii daţi de fiecare ajung acolo unde e nevoie.
Sunt sigură că Asociatia ALS are un scop nobil, curat, nu contest asta. Dar cheltuielile administrative, de marketing, PR şi altele asemănătoare nu-s plătite tot de cei care donează? Oare există o puşculiţă separată din care se va plăti găsirea tratamentului mult dorit? Nu, nu cred asta.
Curiozitatea m-a impins să-i rasfoiesc puţin situatiile financiare, care per total s-ar sumariza astfel:
Primul lucru ce sare în ochi e că doar 28% din fonduri se duc spre cercetare.
