Ce-am visat si cum a fost de fapt? - partea I

Copila visatoare fiind de fel, mi-am imaginat mereu momentul in care el ma va cere de sotie, chiar din vremuri de mult trecute, cand el nici macar nu exista in viata mea. Eram intr-un restaurant cu o lumina discreta, vioarele se auzeau discret pe fundal, iar licaririle paharelor de cristal transformau salonul intr-o bucata de cer. El, imbracat nici foarte scortos, nici foarte lejer, musai cu o batista la buzunarul de la piept, avea sa zambeasca timid prevestindu-mi fapta mareata, iar dupa cateva pahare sorbite-ncetisor, se aseaza tacticos intr-un genunchi, in vazul intregii lumi sa isi declare dragostea nemarginita.


Acum vine realitatea. Ce-am visat si cum a fost de fapt? Pai ce-am visat, v-am scris mai sus, iar realitatea sta cam asa. In ziua cu pricina eram la Obor, o zona prea bine cunoscuta de noi toti ca fiind una fara vreo legatura cu ce descriam eu anterior. Era sambata, 15 septembrie mai exact, si aveam niste cumparaturi de facut, ca orice salariat care nu are timp sa-si cumpere de-ale gurii in timpul saptamanii ca doar munceste pana la miez de noapte si pana ajunge el acasa se inchid pana si asa zisele non-stop-uri. Cum stateam la Stefan cel Mare, unde mai bine sa dai o fuga decat la clasicul si traditionalul Obor? Si doar n-aveam sa ma duc singura in misiunea de alimentare a frigiderului meu gol, asa ca l-am invitat si pe el la o plimbare romantica prin piata.  Asa ca, iata-ne pe noi doi, ca niste porumbei, alergand in colo si-ncoace printre magazinase, care mai de care mai mici si mai pricajite, specifice zonei. Intr-un final, se termina tevatura si ne intoarcem la masina. Parcase undeva mai departe, pentru ca sansele sa gasesti un loc acolo intr-o zi de sambata sunt ceva mai mici ca cele sa gasesti pepeni verzi in miez de iarna. Ne asezam in masina, eu imi aduc aminte ca ma gandeam la tot felul de posibilitati de a incropi ceva de mancare cu cele tocmai cumparate, pentru ca trecuse cu mult ora mesei, iar stomacul incepuse sa-si faca simtita existenta. El lasa geamul in jos si cauta ceva. In spatele masinii e o terasa, de unde muzica, tot specifica zonei, se aude oricum numai sublim nu, iar fumul de la micii care se perpeleau acolo trece pe langa geamurile noastre ca ceata din poeziile bacoviene. Ma pregatesc sa-mi pun centura, dar nu inteleg de ce nu ne miscam mai repede, inainte ca fumul si muzica sa ne sufoce simultan. Ma intorc sa-i spun sa ne grabim si atunci il vad cum scoate, dintr-un saculet mic si rosu, inelul cu pricina, mult visatul si-asteptatul. Sa va spun si continuarea? Sa va spun ca mai aveam putin si boceam acolo langa terasa cu mici? Ca nu mai conta ca el nu era in genunchi in fata mea, ca disparusera vioarele si se transformasera intr-un adevarat taraf mai mult sau mai putin popular? Ca salonul grandios se transformase intr-o masina inconjurata din toate partile de un fum ce il puteai taia cu succes cu cutitul? Nimic nu mai conta, pentru ca el, cu mana tremuranda, iar eu, cu un zambet de catel prostut, ne priveam ca doi liceeni ce se intalnesc prima oara. Nu-mi mai aduc aminte ce-a urmat exact, cu siguranta o intrebare sugrumata venita din partea lui, un "Da!" sfios din partea mea, o imbratisare lunga, din care nu vroiam sa ma mai desprind vreodata si multe, multe telefoane date dupa, in care mai mult tipam spre disperarea interlocutorilor mei care nu stiau daca e de bine sau de rau, pentru ca entuziasmul nu imi permitea sa fiu coerenta.

Asa ca, degeaba visam noi la cum va fi, la printi venind pe cai albi in toiul unui bal, permitand productiilor Disney sa ne influenteze subconstientul, ca realitatea-i mai frumoasa. Si stiti de ce? Pentru ca ea nu e rezultatul unor tipare scoase din filmele hollywoodiene, ci e originala, unica, te surprinde si isi face loc in inima indiferent de cum se intampla, atata timp cat dragostea-i prezenta.

Nu zic ca-i rau sa visam. Nici vorba! Sunt o visatoare convinsa si de sportul asta nu ma las nicicand. Ci spun ca realitatea te va surprinde uneori si va trebui sa-i dai voie sa faca asta, ca visu-i vis si realitatea-i realitate, iar modalitatea prin care fericirea ti-e adusa nu conteaza, ci faptul ca o ai. 

La final...

Dezamagita? Nici vorba. 
Amuzata? Peste masura.
Fericita? Da.

Vis - Realitate: 0 - 1 ;)