Ma bucur de o dimineata plina de soare, ma las mangaiata de raze de culoare si visez...Si ieri am rasfoit paginile ce au trecut pana acum, in cautarea pieselor lipsa. Puzzle-ul meu e format din imagini, amintiri, sentimente, prieteni...si ca orice joc e guvernat de viteza timpului. Am inceput sa umplu golurile cat mai repede, intr-un ritm ce imi adanceste ameteala ce a pus stapanire pe mintea mea de ceva vreme. As vrea sa fie complet la final, sa inchid coperta cartii mele cu un zambet larg pe al meu chip...dar cum pot eu oare sa comprim totul?
Am repetat prea des in ultimele luni ca simt ca pierd timp important...fiecare minut trebuie sa fie plin de viata, sa duca la completarea jocului meu. Mi-as dori sa pot sa gandesc ca voi ceilalti...sa nu imi pese daca nu voi avea timp sa duc totul la bun sfarsit, dar nu ne-am nascut cu totii sub o stea norocoasa.
