Octavian Paler - Am invatat

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie,
Altora s-ar putea sa nu le pese.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata,

Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul circa 15 minute,
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva...
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca,
Ci cu ceea ce poti tu sa faci.
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor,
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca, oricum ai taia,
Orice lucru are doua fete.
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde.
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi...
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie,
Indiferent de consecinte.
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc,
Dar nu stiu s-o arate.
Am invatat ca atunci cand sunt suparat, am DREPTUL sa fiu suparat,
Dar nu am dreptul sa fiu si rau.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta,
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu,
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten,
Oricum te va rani din cand in cand,
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii,
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea,
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale.

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca, indiferent de consecinte,

Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata.
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat,
Cand te striga un prieten, vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul,
Ca si vorbitul,
Poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc,
Ca sa pot sa fiu iubit.

Cele doua lumi ale mele sau o declaratie sincera...

Am incercat sa scriu de mai multe ori aceste randuri...incepeam un cuvant, urma al doilea, poate chiar al treilea...dar urma o stergere sacadata a acestora. Nimic nu se lega...nu ca acum as avea vreo inspiratie deosebita, doar ca s-au mai linistit lucrurile...am putut sa ma inteleg, sa creionez cateva concluzii...

Desi promisesem sa scriu despre weekendul trecut, datorita vestilor din ultimele zile, am ajuns la concluzia ca nu mai prezinta interes si importanta...erau doar niste fleacuri, niste ganduri de copil necopt, rasfatat, ce isi doreste totul, fara sa ofere la fel...

Necunoscut...

Ma gandeam zilele trecute la cum ar fi viata mea daca as cunoaste din timp cursul ei. Sa elimin pentru o perioada factorul surpriza, ce poate capata doua valente...prima reactia din partea mea a fost sa zambesc. Bineinteles ca mi-au aparut in minte lucrurile bune pe care le-as sti...cand voi fi fericita...dar daca acele momente sunt depasite ca numar de cele ce vor aduce in viata mea tristete?si atunci zambetul meu s-a sters...

Cum ar fi sa stiu ca mai am cateva clipe de petrecut cu persoana care si-a dedicat viata mie?...sa stiu ca indiferent de ce voi face, nu am puterea de a schimba ceva?...sa stiu ca maine nu va mai fi...sa numeri orele, minutele...secundele pana cand totul se termina...cu siguranta nimeni nu si-ar dori asta.

As innebuni de durere...

Si atunci ii multumesc necunoscutului din viata mea pentru a sa prezenta...si in ciuda nuantelor sale negative, ce de multe ori m-au trantit la pamant, ii sunt recunoscatoare ca are grija de mine si nu ma lasa sa stiu cand totul se va termina...pentru ca, se pare, totul are un final...fiecare dintre noi exista pentru a-si duce la un final viata...niciodata nu voi putea accepta asta, dar nu am de ales...cu cine sa ma lupt?...cum sa schimb asta?...si tot eu imi raspund..nu ai cum...accepta si traieste o viata frumoasa. Asta e tot ce pot sa fac.

Ai zice ca suna patetic, minimalist, las...dar am ajuns sa cred ca e lucrul cel mai greu si frumos, totodata, pe care un om il poate face...sa aiba o viata frumoasa, sa respecte anumite principii, sa se reinventeze mereu, sa nu abandoneze niciodata...putini sunt cei ce se pot lauda cu aceasta performanta. Majoritatea se plafoneaza, renunta la idealuri, la felul normal in care trebuie realizate lucrurile in viata...am avut si eu momente de declin, in care m-am abatut de la drumul bun al vietii, dar am avut curajul sa revin...

Voi fi putin incoerenta azi...mi-am amintit ceva...un gand ce ma framanta de cateva zile. Are legatura cu lasitatea umana si cu indiferenta unora in fata unor nedreptati. Ma tot intreb de ce e mai usor sa gasesti motive pentru greselile tale...as vrea sa imi raspunda si mie cineva la intrebarea: cum poti sa decizi tu daca o viata va incepe pe aceasta lume sau nu? Doar pentru simplu motiv ca ai aceasta putere? Doar pentru ca este varianta mult mai usoara pentru tine? Nimic pe lumea asta, nimic din ce am realizat pana acum nu a fost usor...am renuntat la multe si tot nu am indeplinit tot ce mi-as fi dorit. Nu trebuie sa ne punem pe noi pe primul plan mereu...exista un moment in viata in care noi devenim planul secundar si facem totul pentru altcineva...astept cu nerabdare acel moment, desi stiu ca sunt putine sanse sa mi se indeplineasca dorinta...nu mi-am pierdut speranta, dar...

Poate de aceea nu le inteleg pe cele ce aleg aceasta cale...nu e vorba de o haina pe care o arunci...e un suflet pe care il omori si orice s-ar zice, e de neiertat...pentru orice motiv invocat de aparatorii lor si de ele, eu le ofer raspunsuri...daca iti doresti ceva, reusesti...dar trebuie sa vrei, sa ai curaj sa infrunti viata, sa iti doresti sa faci cel mai frumos lucru de pe lumea asta...sa plasmuiesti viata....

Daca si parintii tai ar fi decis ca nu e momentul ca tu sa te nasti? Nu ai fi avut aceasta ocazie unica de a cunoaste lumea asta buna sau rea, cum ti-o fi parand ea tie...dar macar ai avut aceasta sansa...tu de ce sa ii refuzi lui aceasta sansa? Cu ce drept...

Sunt multi care ma critica pentru atitudinea mea...sunt multi care nu ma vor intelege si care ma vor pune la zid instant...dar sper, sa fie si cativa pentru care mesajul sa fi ajuns la tinta...si sa constientizeze ca un suflet pur de copil e cel mai frumos dar pe care il pot primi de la viata...si ca poate e singurul care conteaza cu adevarat...restul e iluzie fara rost.

In urma weekendului ce tocmai a trecut am multe sa scriu...dar vreau sa fiu sigura de anumite lucruri inainte de a pune pe blog...mi-as dori sa ma insel si sa nu fie ceea ce cred eu...

O noua eu...

Scriu aceste randuri ascultand Patricia Kaas. Ma ajuta mult muzica in momentele in care vreau sa exprim ceea ce gandesc...ceea ce simt. Desi, poate pentru unii pare usor, sa scrii, sa creezi, sa fii sincer si sa iti asterni gandurile pe hartie sau pe o pagina de blog, pare a fi usor...nu e. Necesita timp, liniste, echilibru...elemente care de multe ori nu le gasesc concomitent in persoana mea.

Am amanat de multe ori aceste randuri din lipsa de timp, dar si pentru ca am avut nevoie de cateva clipe de analiza a propriei personalitati. Dupa ce am ajuns la o concluzie si am luat si masurile necesare pentru ameliorarea situatiei, imi doresc sa impartasesc si cu altii ideile mele...poate va vor fi de folos...

Totul a pornit de la o mic incident in care am ranit pe cineva enorm aruncand in van niste cuvinte...negandite sau poate prea sincere...inca nu am decis exact natura lor. Rezultatul cuvintelor ce s-au infipt precum niste sageti aruncate fara sens, m-au determinat sa spun stop...nu sunt o persoana rea...si atunci, de ce ranesc oamenii din jurul meu?

Oare chiar am o atitudine gresita? Oare ar trebui sa am mai multa grija de sentimentele celorlalti? Oare si ceilalti pot fi sensibili, desi etaleaza o atitudine rece si nepasatoare?

Raspunsul a fost greu de acceptat...da...iar incepusem sa cred ca eu le stiu pe toate si le merit pe toate...iar restul sunt undeva acolo jos. Atunci cand ii ajutam le tineam o morala de o ora, ca si cum eu nu am gresit niciodata sau cum eu as fi atoatestiutoare...

Consideram ca trebuie sa mi se placa mereu pe

plac...daca lucrurile nu evoluau asa cum imi doream eu...era sfarsitul lumii si din orgoliu eram in stare sa rup legaturi ce nu meritau acest tratament...si totul, pentru ce?

Am gasit un raspuns si la aceasta intrebare...sunt momente in viata cand esti ranit si alegi sa ascunzi bine aceasta durere. Dar cu ce o acoperi? Cu o atitudine rece, cu orgoliu deplin...si ce se intampla atunci cand durerea mai iese la suprafata? Arunci mici cristale de gheata ascutite fara o tinta anume si, din pacate, cel mai bine ii nimeresti pe cei aproape de tine...care tin la tine si te inconjoara cu toata dragostea lor, dar tie nu iti pasa, deoarece stii ca vor fi mereu langa tine...ca te vor ierta, dar nu te gandesti la faptul ca au si ei o inima...

A venit timpul sa eliberez sentimentele ce le-am ascuns, pentru ca a trecut de mult durerea...e timpul sa fac pace cu mine insami, sa inteleg ca am facut rau prin atitudinea mea superioara multor oameni, ca nu toti oamenii sunt rai...si ca unii chiar tin la mine...si trebuie sa am grija de ei...o mare grija...ca risc sa raman singura...

Am ajuns la niste concluzii...e primul pas in tratamentul meu. A urmat aplicarea solutiilor vindecatoare. Am invatat sa ascult din nou, sa empatizez cu ceilalti, sa imi pese din nou cu adevarat, sa nu mai critic mereu, sa dau sfaturi avand grija sa nu ranesc pe nimeni...Incerc sa fiu om bun din nou...si pana acum, surprinzator, reusesc.

Primele rezultate se vad deja...prietenii, ce riscam sa le pierd, s-au reinnodat cu succes, iar oamenii din jurul meu zambesc mai mult...emana caldura ce le-o transmit.

M-am mobilizat la timp, eram pe punctul de a face praf lucrurile...m-am oprit la primul semnal de furtuna si am analizat, iar asta va indemn si pe voi sa faceti atunci cand ceva nu merge exact cum v-ati dorit in viata voastra...

Aveam varianta de a considera ca totul se petrece asa datorita destinului sau ca ceilalti sunt vinovati, eu fiind victima...ca e vina lor ca se supara pe mine, ca nu au nici un drept, ca eu le controlez viata...ca nimeni nu are dreptul sa ma critice...o atitudine total gresita, ce unele persoane mi-au acceptat-o...si le multumesc pentru rabdarea de care au dat dovada.

Acum ma reinventez...nu e prima data cand fac asta. Am gasit mereu resurse sa creeez o noua Daria...o noua Iuliana...o noua eu...