Simona...

In 2006, paseam cu emotii de nedescris pragul facultatii. Eram incantata de alegerea facuta, dar singuratatea din noul oras ma apasa in fiecare zi din ce in ce mai mult. Nu aveam de unde sa stiu ca ajunsesem acolo si cu un alt scop. Mi-a trebuit ceva vreme sa inteleg asta.
Sincer, nu mai tin minte cu exactitate momentul in care am facut cunostinta. Pe-atunci aveam noduri in gat in momentul in care trebuia sa cunosc oameni noi si prin urmare ma chinuiam sa fiu coerenta, lasand functiile memoriei pentru alte momente.

Tie, prieten pierdut

Dupa ceva vreme in care am ascuns sentimente, te caut sa iti spun adevarul. As da orice sa iti vad privirea uimita de seninatatea cu care cuvintele se indreapta spre tine. Da, tu! Ai crezut ca voi pastra tacerea si vei reusi sa iti alungi regretele intocmai cum indepartezi o albina enervanta. Tu, care imi urmaresti fiecare miscare, fiecare zvacnire, fara sa intelegi nici un pas pe care l-am facut pana acum, tu care ai decis la un moment dat sa ma minti, sa dezbati viata mea cu altii, fara sa afli prima data adevarul de la mine, tu care nu ai apreciat anii pe care ti i-am dedicat, tu, fiinta de care mi-e mila acum, ai crezut ca poti sa scapi fara ca macar sa auzi ultimele mele cuvinte. Te-am cautat prin multimea care ma inconjoara zilnic, am rememorat strazile pe care obisnuiai sa le cutreieri in serile lungi de vara, am alergat prin fiecare parc in care iti pierdeai duminicile alta data, ti-am rascolit casa si...

Avem o singura sansa...

...si tocmai de aceea incerc sa iau de fiecare data cele mai bune decizii, dupa lungi nopti albe, care lasa de fiecare data niste nuante albastre in jurul ochilor mei. Stiu, voi nu le vedeti, ca am devenit specialista in a le ascunde. Ma pun de fiecare data in postura omului care nu mai are timp sa isi indeplineasca visele, asa ca totul prinde viteza, nu imi mai permit sa aman. Urasc din tot sufletul oamenii care amana de pe azi pe maine, chiar si lucruri marunte. De fapt gresesc, nu oamenii sunt subiectul urii mele, in nici un caz, ci inconstienta lor.

Ma plimbam zilele trecute fara un rost anume pe strada. Nu mi s-a mai intamplat de mult sa nu trebuiasca sa ma grabesc, sa nu am 20 de lucruri de facut intr-o zi, ci doar sa observ lumea in care traiesc. Ma intrebam in acele momente cati oameni isi dau seama ca sunt efemeri, ca viata e o gluma putin cam proasta, si ca au la dispozitie doar cativa zeci de ani sa inteleaga si sa indeplineasca rostul calatoriei lor pe aici. Cei ce ignora aceste ganduri sunt fericiti si poate ii invidiez. De multe ori am spus ca mi-as dori sa imi opresc mintea din gandire si sa nu imi mai gasesc intrebari...Sa stiu sa ma apar si eu ca ceilalti prin ignoranta.

Atipic

Cum iesi din parcul Carol, pe iesirea ce da spre Viilor, sta ascuns intre niste cladiri nu tocmai frumoase, un loc in care noii proprietari au pus suflet. Din povestile celor ce i-au mai trecut pragul inainte de metamorfoza, am aflat ca l-ai fi incadrat in categoria D, cu indulgenta. Cei ce au avut incredere in locul cu pricina si au investit ceva banuti, au citit cu siguranta The Referral Engine pentru ca au gasit acele diferentieri cu care, cel putin pe mine, m-au cucerit si care ma fac sa vi-l recomand mai departe.

Muzica atipica, in cel mai bun sens cu putina, m-a surprins de cand am intrat in incaperea in care un pian sta aruncat, dand un aer clasic greu de gasit in Bucuresti. Ne-am asezat sfiosi la masa, unde am fost intampinati de niste boluri cu apa limpede, ce mi-a racorit sufletul, in care se adapau un manunchi de margarete si gherghine...proaspete, ca si cum ar fi fost culese cu maxim 30 de minute inainte ca noi sa ajungem acolo. Ar trebui sa spun ca am ajuns la Atipic in jurul orei 22, deci ipoteza ca cei ce au grija de clienti sa fi dat o fuga pe campul incarcat cu margarete, cam cade:)

Schimbare

Obisnuiam sa renunt atunci cand eram criticata, sa ii consider nebuni pe cei ce aveau curajul sa fie dureros de sinceri, desi ulterior ma plangeam de multitudinea minciunilor din viata mea. Acum invat, trebuie sa recunosc, cu greu, sa accept ca nu le stiu pe toate, si ceea ce uneori mi se pare a fi corect, nu trebuie sa fie intru totul adevarat.

Obisnuiam sa astept sa primesc atentie de la cei de langa mine, uitand ca si eu trebuie sa ofer, la randul meu, acelasi lucru.

Obisnuiam sa impun reguli, uitand cat de mult le urasc.

Obisnuiam sa cer sinceritate, dar nu de putine ori am ales alta cale doar pentru ca era mai putin incarcata de obstacole.