Avem o singura sansa...

...si tocmai de aceea incerc sa iau de fiecare data cele mai bune decizii, dupa lungi nopti albe, care lasa de fiecare data niste nuante albastre in jurul ochilor mei. Stiu, voi nu le vedeti, ca am devenit specialista in a le ascunde. Ma pun de fiecare data in postura omului care nu mai are timp sa isi indeplineasca visele, asa ca totul prinde viteza, nu imi mai permit sa aman. Urasc din tot sufletul oamenii care amana de pe azi pe maine, chiar si lucruri marunte. De fapt gresesc, nu oamenii sunt subiectul urii mele, in nici un caz, ci inconstienta lor.

Ma plimbam zilele trecute fara un rost anume pe strada. Nu mi s-a mai intamplat de mult sa nu trebuiasca sa ma grabesc, sa nu am 20 de lucruri de facut intr-o zi, ci doar sa observ lumea in care traiesc. Ma intrebam in acele momente cati oameni isi dau seama ca sunt efemeri, ca viata e o gluma putin cam proasta, si ca au la dispozitie doar cativa zeci de ani sa inteleaga si sa indeplineasca rostul calatoriei lor pe aici. Cei ce ignora aceste ganduri sunt fericiti si poate ii invidiez. De multe ori am spus ca mi-as dori sa imi opresc mintea din gandire si sa nu imi mai gasesc intrebari...Sa stiu sa ma apar si eu ca ceilalti prin ignoranta.

Atipic

Cum iesi din parcul Carol, pe iesirea ce da spre Viilor, sta ascuns intre niste cladiri nu tocmai frumoase, un loc in care noii proprietari au pus suflet. Din povestile celor ce i-au mai trecut pragul inainte de metamorfoza, am aflat ca l-ai fi incadrat in categoria D, cu indulgenta. Cei ce au avut incredere in locul cu pricina si au investit ceva banuti, au citit cu siguranta The Referral Engine pentru ca au gasit acele diferentieri cu care, cel putin pe mine, m-au cucerit si care ma fac sa vi-l recomand mai departe.

Muzica atipica, in cel mai bun sens cu putina, m-a surprins de cand am intrat in incaperea in care un pian sta aruncat, dand un aer clasic greu de gasit in Bucuresti. Ne-am asezat sfiosi la masa, unde am fost intampinati de niste boluri cu apa limpede, ce mi-a racorit sufletul, in care se adapau un manunchi de margarete si gherghine...proaspete, ca si cum ar fi fost culese cu maxim 30 de minute inainte ca noi sa ajungem acolo. Ar trebui sa spun ca am ajuns la Atipic in jurul orei 22, deci ipoteza ca cei ce au grija de clienti sa fi dat o fuga pe campul incarcat cu margarete, cam cade:)