miercuri, 28 aprilie 2010

Caut altceva...


In ochii tai eu caut altceva 
In tot ce spui eu caut altceva 
Caut altceva 
Si in dorinta ta
Eu caut altceva
In mine singur caut altceva 
In noi doi iarasi caut altceva
Caut altceva 
Nu,nu te intrista
Eu caut altceva 
Nu ma judeca
Mereu caut altceva  
In tot ce vad eu caut altceva 
In tot ce ating eu caut altceva 
In tot ce simt eu caut altceva 
In tot ce sunt eu caut altceva 
Nu ma judeca 
Eu caut altceva...

joi, 22 aprilie 2010

De-ar fi sa vii....

Singurul motiv pentru care scriu aceste versuri consta in frumusetea melodiei cantate de Mihaela Runceanu....o seara de melodii ce imi aduc o liniste de nedescris...

Ma-ntreb chiar si acum unde esti
Ce sa fac, cum sa-ti spun ca-mi lipsesti
Fiindca tu ai ales cel dintai
N-am stiut cum sa-ti spun mai ramai
Cum se duc si se duc clipele
Cum rasar si apun stelele
De-as avea un crampei dintr-o zi
Ti-las da poate cand vei veni
De-ar fi sa vii as crede ca visez
De-ar fi sa vii ce ne-am mai spune oare
Si cum sa speri
Ca voi mai fi cea de ieri
Eu nu te-am uitat dar vezi
Te-am ratacit prin gand
De-ar fi sa vii as crede ca visez
Mi-as aminti ce dor mi-a fost de tine
Si te-as ierta oricat de greu ar parea
Doar de nu ma vei iubi
Atunci mai bine nu veni
Cum se duc si se duc clipele
Cum rasar si apun stelele
De-as avea un crampei dintr-o zi
Ti-las da poate cand vei veni
De-ar fi sa vii as crede ca visez
De-ar fi sa vii ce ne-am mai spune oare
Si cum sa speri
Ca voi mai fi cea de ieri
Eu nu te-am uitat dar vezi te-am ratacit prin gand
De-ar fi sa vii as crede ca visez
Mi-as aminti ce dor mi-a fost de tine
Si te-as ierta oricat de greu ar parea
Doar de nu ma vei iubi atunci mai bine nu veni....

Sa nu uitam sa iubim trandafirii...Florin Bogardo

Sa nu uitam trandafirii
Sa nu uitam nicicand
Sa iubim trandafirii
Ei sunt pe-acest pamant
Un simbol al iubirii
Si totusi de-om uita
Sa iubim trandafirii
Ei nu ne vor ierta
Clipele ratacirii
Si pentru asta nu
Destinul nu e vinovat
De vina suntem numai no
iNoi amandoi
Cei care au tradat
Juramntul iubirii
Si-o clipa am uitat
Sa iubim trandafirii
Nu este adevarat
Ca sunt flori trecatoare
Surasul lor curat
Niciodata nu moare
Sa nu uitam nicicand
Sa iubim trandafirii
Ei sunt pe-acest pamant
Un simbol al iubirii
Nu este adevarat
Ca sunt flori trecatoare
Surasul lor curat
Niciodata nu moare

marți, 20 aprilie 2010

Truly Frog

Intrati si comentati agentiile de turism din Romania pe www.trulyfrog.ro.
Ne puteti gasi si pe Facebook daca faceti o simpla cautare dupa Truly Frog:) si astfel veti putea deveni fani ai acestei pagini...
E un proiect lansat pentru a va ajuta pe voi...sa beneficiati de cele mai bune servicii!

luni, 19 aprilie 2010

O zi de neuitat



Am avut 48 de ore superbe. Totul a pornit cu iesirea la Snagov organizata cu colegii de la Class IT, cu care imi petrec intreaga zi de 5 ori pe saptamana:) Pe langa faptul ca mi-am luat doza de condus, am simtit din nou cum e sa te simti bine intre prieteni. E interesant de observat din exterior procesul de transformare a unei relatii de colegialitate intr-un inceput de prietenie. Totul a pornit putin mai greu pentru mine...ca de obicei, fiind cunoscuta pentru greutatea cu care ma integrez in grupuri numeroase, dar surpriza a fost placuta...sa constat ca am reusit sa ma simt bine:)
Am jucat paintball...trebuie sa recunosc ca acest joc ma depaseste:))Am murit in 10 minute, dar a fost interesant, desi mai multa grija aveam sa nu ma impiedic prin padurea din Snagov:P Dar asta trebuie sa ramana intre noi.
Ne-am dat in leagane...ca niste pusti nebuni, am ras din tot sufletul, am facut poze ce exprima fericire, am mai adaugat niste clipe de neuitat in colajul meu.
Am stat pe o iarba verde, cu lacul in fata ochilor, cu un soare bland ce mi-a mangaiat sufletul...am simtit cum imi incarc bateriile cu fiecare minut ce trecea, desi eram obosita din cauza noptii anterioare in care nu m-am bucurat de prea mult somn, dar inauntru eram fericita...din nefericire chipul meu nu prea exprima asta:P
La 18 a venit Radu cu o propunere..."Hai sa mergem la Bran sa mancam kurtos". Initial l-am privit sceptica, dar cand am observat ca vorbeste serios am achiesat instant. Mereu mi-am dorit sa fac astfel de lucruri, neplanificate. Mi-am propus de ceva vreme sa nu mai planific nimic, sa nu mai am asteptari, pentru ca toate se transforma intr-un fel sau altul in dezamagiri. A fost cea mai buna idee din ultima perioada:)
Bineinteles ca al nostru kurtos s-a transformat pe drum in 7 scari si dupa in Brasov:P, dar cu siguranta au fost cele mai frumoase transformari strategice din ultimul timp...aveam atata nevoie de asa ceva. Sa redescopar personalitati noi, idei diverse...ganduri sau prostii fara noima:)
Mi-as fi dorit poate sa fiu mai activa, in sensul de a exprima mai multe ganduri si de a nu lasa impresia ca ceva nu e ok cu mine, dar pe langa oboseala, eu imi revin putin mai greu, dar in curand voi fi la nivelul meu de alta data:) Fara sa vreau gandul meu mai fugea si in alte parti, mai ales ca am redescoperit Brasovul in care am inceput acest an, in care am fost fericita, in care m-am indragostit la un moment dat. Am avut emotii cand eram aproape de Brasov, mi-era frica sa nu cad, am simtit cum imi tremura inima pentru ca nu stiam cum voi reactiona. Spre surprinderea mea nu a fost atat de rau...nu voi minti spunand ca nu am simtit nimic. In nici un caz, dar am reusit sa rememorez fiecare clipa cu placere. Au fost clipe de vis si le pastrez...de ce sa fiu trista? Ca s-a terminat...mai bine ma bucur ca au fost. Am inchis ochii in Piata Sfatului pentru cateva secunde si am simtit cum ma inconjor de acea multime ce astepta cu sufletul la gura noul an. Am reamintit bucuria ce mi-a inundat inima, linistea ce mi-a adus-o. Lumea mi se deschidea cum nu o mai facuse pana in acel moment...am deschis ochii si am zambit...cat de bogata sunt, am gandit in acele clipe. De ce am plans? De ce nu am inteles de la inceput ca trebuie sa ma bucur pentru tot ce a fost? Nimeni nu cred ca a mai simtit ce am simtit eu...cel putin asa spune fiecare cand e fericit:) Am putut simti si redescoperi Brasovul cu inima deschisa, fara resentimente, fara regrete...ci cu o bucurie ca a fost. Am mai trecut o proba ce mi-a creat emotii si ma bucur enorm ca am trecut-o cu succes:)
Am poposit la un restaurant mexican exceptional, unde am incercat puiul mexican ce s-a dovedit exceptional...aromele de dulce si picant s-au imbinat perfect:) muzica live a fost simpatica, iar sombrerurile au dus la realizarea unor poze destul de amuzante...iar shoturile de tequila au dat ocazia ca unii sa dea lectii celor mici si nestiutori:)
Desi eram obosita, cu picioarele greu incercate:P ma bucur enorm ca am fost impinsa de la spate sa nu renunt si sa ajung sa vad si panorama orasului...ce a fost imortalizata in niste poze superbe.
Ajunsa inapoi in B la 4 dimineata simteam oboseala cum ma apasa, dar eram cu un zambet larg pe buze, cu o stare ce nu am mai simtit-o de mult timp. Am adormit instant...
Dimineata imi propusesem sa dorm, sa pierd ziua de duminica lenevind, dar cineva si-a propus sa imi strice planurile, propunandu-mi sa colindam orasul cu bicicletele...initial eram tentata sa refuz pentru ca numarul orelor dormite nu prea era suficient, dar ma bucur enorm ca am cedat tentatiei...Dupa o ora si jumatate de asteptat la Cicloteque la o coada ce parea mica la inceput am intrat in posesia bicicletelor ce urma sa ne poarte prin oras. Sincer, nu credeam ca vom avea cum sa facem o cursa continua, dar mitul mi-a fost spulberat. Am pornit spre Parcul Izvor pe care l-am strabatut sub soarele superb, am trecut prin fata Casei Poporului si ne-am indreptat spre Parcul Tineretului care s-a dovedit a fi superb...ne-a atras si iarba de un verde crud ce nu ne-a lasat sa nu ne tavalim putin prin ea:) De acolo am mers spre partea de sud a orasului sa-mi vad fratiorul, numai ca nu ne asteptam sa facem o ora pana in acel capat indepartat, dar a meritat...a urmat o portie mica de balansoar:P
E greu de exprimat cat de frumos e sa strabati acest oras, ce uneori mi se pare atat de trist, cu bicicleta, sa lasi vantul sa iti ciufuleasca parul, sa iti lasi gandurile sa zboare in acest timp...eram sceptica initial, dar iar am fost surprinsa intr-un mod placut...daca initial am inchiriat pentru 3 ore, la final am mai sunat de doua ori spunand...prelungim cu inca o ora...si inca o ora:) iar dupa 5 ore de ciclism, pe teren uneori mai accidentat....cu ramuri de copaci uneori prin cap:)) ma simteam de milioane...cu dureri uneori acute...dar nimic din toate astea nu contau...acumulam energie...sunt precum un burete ce absoarbe energiile din jurul ei, iar cum acestea au fost pozitive au creat in interiorul meu un glob de fericire...
Dimineata abia ma mai miscam....dar voi repeta cu siguranta cu prima ocazie aceasta experienta...va recomand Cicloteque cu incredere.

vineri, 16 aprilie 2010

Zambeste...si vei fi fericita...


De multe ori vad chipuri triste, cu riduri ce amintesc de dezamagirea oferita de viata...ochi ce si-au pierdut sclipirea de odinioara, ce nu mai exprima dorinta de a trai. Si atunci ma intreb cum reusesc micii robotei sa isi continue drumul, fara a cracni, fara a se gandi ca au si varianta de a cauta fericirea in alta parte. Nu am un raspuns inca...
Pot doar sa spun ce simt eu si asta voi si face, ca se pare ca de asta am ales sa imi astern gandurile pe un blog...pentru a deslusi itele mintii mele atat pentru simpla mea persoana, cat si pentru ceilalti. Sunt multe momente in care nici eu nu ma inteleg, dar sunt alte milioane de clipe in care ma citesc usor, dar aleg sa ascund, cu un efort imposibil pentru altii, ceea ce gandesc. De ce accept aceasta varianta? Nu am un raspuns nici pentru asta...
Azi nu voi oferi raspunsuri, ci doar voi ridica bariere in calea intelegerii...pentru ca la urma urmei asta e viata noastra, un sir de intrebari, o mare de indoiala. De ce as strica eu misterul ce ne da sens vietii?
Am ales de ceva vreme sa construiesc...sa zidesc o viata, sa pictez un zambet...sa adun amintiri intr-un colaj de vise, sa le transform peste ani in oglinda vietii mele, deschisa celor ce vor dori vreodata sa ma cunoasca. Nu trebuie sa mai pastrez in suflet idei ce mor de sunt inchise, ci vreau sa le dau viata, pentru ca numai astfel voi capata eu viata si voi lasa in urma o poveste. Nu imi plac schitele, nuvelele si nici macar basmele...sunt scurte, ireale, frumoase la inceput. Imi doresc sa am un roman de viata. I-am schitat intriga, dar are sute de pagini de actiune albe...ce asteapta sa primeasca randurile scrise de mine. Am uitat in anumite momente ca nu se pot scrie singure, ca nu poti implini idealuri visand doar la ele, ci trebuie sa te misti, sa alergi, sa obosesti, sa te joci si sa respecti regulile impuse de viata. Am fost intr-o pauza, dar am revenit...
Am analizat ce vreau sa pun pe pagina mea de vise si am ales punctul forte...daruire. Numai asa pot sa primesc fericire...daruind, dedicandu-ma altora si pastrandu-mi mintea mereu clara. Am ales sa joc din nou, sa risc, dar cu analiza bine gandita in prealabil.
Iarasi m-am abatut de la subiectul pe care vroiam sa il dezbat. E defectul meu...mereu ma abat de la ce e important, mereu ignor ce conteaza cu adevarat, mereu refuz sa vad semnalele ce anunta furtuna...dar mereu revin, mereu afisez zambetul pur pe al meu chip, pentru ca numai el ramane cand totul dispare. E singurul ce imi aduce fericirea prin simpla lui postare...
Unii ma intreaba...cum reusesti sa te reinventezi mereu cand esti jos, cum renasti si poti fi fericita din nimic? Dar ei nu inteleg ca fericirea mea consta in acel zambet ce imi umple inima de iubire...iubesc lumea ce mi-a fost data sa o cunosc, iubesc copiii si voi face tot posibilul sa le ofer o parte din viata mea, iubesc prietenii ce nu m-au lasat cand mi-a fost greu, ce si-au intins bratele mereu dupa mine, chiar si atunci cand am vrut sa le intorc spatele...Inima mea e plina de iubire, iar asta e greu de inteles de unii, care considera ca ar trebui sa plang, sa fiu la limita puterilor, dar eu simt ca am mai multa forta ca niciodata, gasesc fericire in cel mai mic lucru ce imi apare in cale. Poate nu e corect, dar nu imi pot ascunde sentimentele. Inima mea decide pentru mine, am renuntat pentru o perioada la ratiune, la logica, imi calauzesc pasii dupa busola sentimentelor.
Nu imi mai propun nimic pe termen lung, ci traiesc secunda ce tocmai a trecut, imi umplu inima cu minute vii ce vor schita pe al meu colaj o viata de vis.
Zilele trecute inima mea a vibrat la auzul tragediei din Polonia...iar pasii mei s-au indreptat spre locul in care s-au strans mii de flori si lumanari ce au luminat calea sufletelor poloneze. Am asezat cu grija buchetul de lalele rosii, am stat ghemuita, incercand sa dispar pentru cateva minute din calea celorlalti...sa fiu doar eu si cei ce si-au pierdut viata in acelasi loc in care acum 70 de ani alti 96 de polonezi isi dadeau viata... durerea m-a chemat in acel loc, poate pentru ca sufletele triste se aduna pentru a-si impartasi povestile sau poate pentru ca aveam nevoie ca realitatea cruda sa alunge gandurile unei mici rasfatate...orice ar fi fost, pentru mine a fost primul pas spre vindecare, a fost primul pas facut in noul joc.
Al doilea e facut pe jumatate...se va finaliza luni, odata cu vizita ce o voi face la Fundatia Principesa Margareta...dar cum inca e doar in stadiu de proiect voi da mai multe detalii cu alta ocazie.
Si asa imi las viata pe mainile inimii...si efectele pozitive s-au vazut instant...oameni ce imi zambesc multumiti de ceea ce le ofer... zambete oferite drept raspuns la zambetul meu, inimi ce se sincronizeaza cu inima mea...sper ca am putut oferi un raspuns pentru fericirea mea.
Clepsidra isi continua activitatea si nu am timp sa fiu trista...am prea putin timp la dispozitie si vreau sa eman fericire, sa radiez, sa vindec suflete, sa ii ajut pe ceilalti, sa bifez obiective...sa imi joc rolul ca o profesionista, sa imi primesc premiul la final...fericire pura....
I-ati vazut vreodata pe cei ce stralucesc pe covorul rosu ca s-au plans din cauza sacrificiilor ce le-au facut pentru a ajunge acolo? Nu...pentru ca asta presupune atitudinea unui profesionist. Sa fie prezent pe scena, dar in acelasi timp sa stie sa isi puna in valoare discretia distinsa...
Am ales sa fiu profesionista in rolul ce il am in piesa de teatru ce o joc pentru totdeauna, sa las la vedere doar energia ce trebuie expusa, sa pastrez doar pentru mine ce nu conteaza...sa stralucesc de fericire, sa visez cotloane intunecate, sa uimesc lumi intregi cu daruirea mea, sa visez caderi in abis, sa iubesc lumea fara limite, sa visez cum urasc ce m-a ranit, sa imi joc rolul de exceptie...unicul meu rol.
As putea umple mii de pagini cu ganduri...dar e mai de folos sa umplu paginile vietii mele, sa continui intriga scrisa deja...sa invat si sa pun in scena o piesa de valoare...sa creez...sa simt...sa iubesc...sa exprim viata si sa eman fericire si pentru cei ce sunt prea egoisti ca sa inteleaga minutele ce le pierd inutil cu alte sentimente ce dor, sa constientizeze ca isi pierd singura sansa la un rol perfect....ma simt ca un glob de energie, iar zambetul meu se alimenteaza din aceasta sursa....

duminică, 11 aprilie 2010

Zambetul pur a revenit...

Uneori suferim fara un motiv intemeiat...poate suna ciudat, dar sunt momente in viata cand nu vrem sa acceptam adevarul, nu suntem capabili sa acceptam ca nu e corect ce facem. E greu sa accepti ca mergi in directia gresita, iar uneori sunt cazuri in care nu ajungi niciodata sa realizezi acest lucru.
Eu sunt fericita pentru ca am avut parte de varianta pozitiva....si am constientizat dupa o lupta acerba cu propriul meu orgoliu, cu inima mea ce era impiedicata de prea multe iluzii...cel mai grav e sa transformi un simplu om la rang de lord, doar pentru ca tu ai nevoie de o asemenea prezenta in viata ta. Dar biata persoana ce vina are? De ce sa suferiti amandoi doar pentru ca tu vrei cu totul altceva de la viata, iar el nu poate sa iti ofere acestea, dar tu nu poti accepta...pentru ca vrei totul, stii prea bine ce te-ar face fericita si il transformi pe el in acea persoana, dar uiti cu nonsalanta ca el nu e asta...e doar un suflet bland facut pentru altcineva...fericita va fi aceea care va fi potrivita pentru el.
Am revenit in frumoasa fericire prin acceptarea faptului ca are dreptate. Sunt cazuri in care traim o frumoasa poveste de dragoste...pasagera, fulgeratoare, pasionala, dar nu poate fi mai mult de atat. Ne indragostim de acele clipe, dar nu ne gandim daca cele doua persoane sunt compatibile pe termen lung.
As vrea sa pot descrie impacarea pe care o simt in aceste clipe...dupa zile de suferinta, dupa mii de lacrimi...totul s-a terminat cu o fericire pe care nu o mai simtisem de multa vreme, nici cand eram in acea relatie.
Nu am gresit nici unul dintre noi cu nimic...doar ca nu poti amesteca apa si uleiul...pentru ca asa sunt legile fizicii. Poate ca a fost un moment in care se putea salva povestea, dar nu ar mai fi fost fir de basm, ci o crunta realitate impusa pentru a ne fi noua bine...am fi fost egoisti si ne-am fi mintit...o poveste nu se lucreaza, ci se traieste, iar noi ne-am trait-o din plin, dar a ajuns la final, nu a fost cu au trait fericiti pana la adanci batraneti, ci doar au fost fericiti pe moment. Tot basm a fost si nimeni nu ne va putea fura aceasta traire...a fost...sa ne bucuram, pentru ca sunt alte persoane care nu simt niciodata acest lucru. Poate doar am gasit unul in celalalt ceea ce aveam nevoie pe moment...liniste si ne-am indragostit de acea iluzorie stare...desi nu cred...a fost iubire, dar esentele puternice sunt rare si sunt oferite in cantitati mici, asa si aceasta poveste si-a atins scopul...
E frumos si indicat sa stii cand sa te opresti. Desi eu sunt cea matura cica, eu nu am fost capabila sa vad asta, dar el...asa imatur cum ii spuneam ca e de multe ori, a inteles si s-a luptat ca sa-mi demonstreze ca are dreptate...am refuzat adevarul pentru ca nu vroiam sa fie asa, dar cea mai buna varianta e sa alegi realitatea si nu imaginatia....E frumos sa stii sa alegi ce a fost frumos, sa stii sa nu transformi ceva unic intr-un element care sa iti provoace suferinta...e pentru prima data cand un sfarsit imi da senzatia unui nou inceput, cand un sfarsit imi aduce liniste, cand stiu ca am trait zile de neuitat, dar ca nu am stricat aceste amintiri cu ura, durere sau alte stari ce ar fi sters povestea noastra.
E greu sa accepti asta, dar daca esti suficient de matur trebuie sa vezi cand ceva nu mai functioneaza..nu conteaza prea mult motivul, poate pentru ca ti-ai dorit prea mult ca ceva sa fie asa cum iti doreai tu, trecand peste micul fapt ca nu e....nu are cum....toti suntem diferiti, nu putem transforma pe cineva in idealul nostru doar pentru ca ati trait clipe frumoase.
E pentru prima data cand nu voi sterge nimic, ci chiar voi rememora fiecare amintire, fiecare zambet provocat de el, fiecare lucru ce mi-a adus atunci fericire....pozele le voi rasfoi cu placere, cu dorinta de a pastra totul viu in interiorul meu...
Da...iubesc in continuare...dar recunosc ca nu e el jumatatea mea, ci doar poate cel mai bun prieten, un om ce ma intelege, ce imi poate oferi liniste, dar nu iubirea de care am nevoie...
E un om extraordinar..o inima cum rareori intalnesti...ii voi multumi mereu pentru tot ce mi-a oferit....pentru ce am trait impreuna, dar cum si el a spus...trebuie sa recunoastem ca nu eram fericiti impreuna....
Zambesc...am un zambet pe chip ce disparuse de mult...imi pot da frau liber imaginatiei si sa deschid acele capitole ce le-am inchis pentru cateva zile fara sa ma mai doara, ci chiar sa imi provoace placere.
Ii multumesc Bunului Dumnezeu ca mi l-a scos in cale...ca am trait aceste clipe langa el, ca am mai adaugat un bun prieten in viata mea, unul sincer ce nu ma va trada vreodata...
Ma bucur ca am inteles asta, cu greu cei drept, dar e normal sa fie un proces mai dificil...dar cand iti limpezesti mintea de tot ce e negativ si intelegi ca nu ai pierdut nimic, ci dimpotriva ai castigat enorm, ajungi sa te bucuri.
Iti multumesc..."gene de papusa":)

vineri, 9 aprilie 2010

Sa dispar....

Trec secundele...trec minutele...trec orele...dar eu raman aceeasi, cu aceeasi inima ranita.
Am plans, mai plang, voi mai plange...as vrea sa pot dormi, as vrea sa pot uita...nu mai suport cum fiecare parte din mine ma doare...cum ma trezesc noaptea plangand...tremurand...
As vrea sa pot intelege cum unii pot uita, cum unii pot fi indiferenti...ca si cum nimic nu a fost, ca si cum toate clipele perfecte s-au sters.
As vrea sa dispar...
Uneori primesti o pedeapsa mult prea mare pentru tine...atunci ce poti sa faci?
Sa renunti...

miercuri, 7 aprilie 2010

Sfarsit

Am gresit si nu pot sa accept aceasta situatie...nu voi mai scrie pentru ca sursa mea de inspiratie a disparut, am ramas din nou singura, cu inima sfarmata in mii de bucati...cu o durere ce nu credeam ca o voi mai simti.
Am avut totul si nu am stiut sa apreciez acest lucru...si ce e mai trist...nu mai am cum sa imi repar greselile pentru ca am facut totul ca sa distrug o frumoasa poveste de iubire. Orice as putea face s-ar izbi de acel zid rece "nu mai simt la fel..."....as vrea sa dispar sau sa imi arunc inima, nu mai suport durerea...

luni, 5 aprilie 2010

Adevar vs minciuna....

Daca tot am putin timp la dispozitie m-am hotarat sa scriu despre ce urasc eu mai mult in aceasta lume.
Nu am inteles niciodata de ce sa apelezi la minciuna, de fapt am o teorie...cei ce accepta aceasta solutie sunt lasi. Nu voi umple prea multe randuri, deoarece nu vreau sa imi stric starea de spirit ce am capatat-o cu greu...
Unii ma critica pentru atitudinea mea...dupa ce descopar ca cineva m-a mintit il cam tai de pe lista mea de prieteni. Sunt si cazuri in care incerc sa inteleg logica, pentru ca poate s-a urmarit vreun scop nobil, dar daca rezultatul micii mele anchete ma duce spre concluzia ca totul a pornit din lasitate, atunci nu ma las induplecata...
Am mintit si eu la un moment dat si stiu ca se poate transforma intr-o boala ce te macina si nu te mai lasa sa spui adevarul....dupa prima minciuna urmeaza a doua, a treia si numaratoare continua...De aceea apelez la aceasta atitudine dura, pentru ca stiu ca daca se iarta prima abatere vinovatul nu va invata nimic si poate chiar va considera ca totul e normal. De ce am mintit eu? Pentru ca nu vroiam sa pierd o anumita persoana...echivalentul lasitatii, recunosc...nu sunt perfecta, dar voi ramane mereu recunoscatoare celor ce nu au renuntat sa creada in mine si mi-au repetat zilnic ce greseala enorma fac...a fost nevoie de mult timp sa imi revin, pentru ca perioada de refacere e una grea, de lunga durata...e precum o boala ce se cronicizeaza...
Eu m-am tratat, deci cred ca oricine se poate schimba, dar trebuie sa se trezeasca intr-un fel...poate ca daca vor fi taiati din listele tuturor vor ajunge la concluzia ca trebuie sa renunte la minciuna.
De multe ori spunem ca mai apelam la vreo minciuna pentru a-i proteja pe cei dragi, lucru total fals...cand se descopera omisiunea se distruge legatura ce nu se va mai reface curand. Unii poate vor spune ca nu se va afla...va spun, tot din proprie experienta, ca se afla...pentru ca asta e ordinea fireasca a vietii, ca adevarul sa iasa la suprafata.
Impactul unei minciuni e de nedescris, distruge uneori o lume aparent perfecta...alteori distruge inimi pure...
Si atunci de ce sa mai mintim? De ce sa nu avem curajul sa spunem exact ce gandim? De ce sa nu avem grija ce actiuni alegem, in loc sa apelam la un truc murdar?...pentru ca suntem oameni si se pare ca avem multe defecte...un raspuns care pe mine nu ma multumeste.
Stiu ca si eu am fost in acea lume a minciunii si poate de aceea nu ar trebui sa vorbesc despre acest subiect, poate ar trebui sa fiu mai indulgenta, dar cred ca daca si altii m-ar fi tolerat pe mine nu as fi ales sa incep sa spun adevarul...sper ca prin aceasta atitudine sa schimb niste destine...

duminică, 4 aprilie 2010

Michael Buble...

Haven't Met You Yet


I'm not surprised, not everything lasts
I've broken my heart so many times, I stopped keeping track
Talk myself in, I talk myself out
I get all worked up, then I let myself down

I tried so vey hard not to lose it
I came up with a million excuses
I thought, I thought of every possibility

And I know someday that it'll turn out.....


Cat despre poza...mi-as dori sa fie realizata de mine, dar din pacate va trebui sa mai astept pana cand imi voi pune semnatura pe o astfel de poza:)

Michael Buble...l-am descoperit datorita unui bun prieten si pentru asta ii sunt recunoscatoare...mi-a incalzit multe zile reci, mi-a adus increderea in suflet prin melodiile sale.
Recomand cu incredere si "Home" sau "Everything"...

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Simturi

Mi-am inceput dimineata cu un vechi obicei...de care si uitasem:)o scumpa pierdere de timp in pat. Sa stau si sa imi analizez actiunile de pana in acest moment...si surpriza...sunt o luptatoare.
Singurul meu inamic e psihicul pe care incerc sa-l tin sub control cat mai mult pe putinta...but I don't want to talk about it anymore:)
Singurele mele subiecte abordate in continuare vor fi optimiste. Totul se va rezolva, pentru ca mereu am primit tot ce a fost mai bun de la viata, cu mici exceptii, dar si acelea m-au facut mai puternica...as someone use to say...I'm a fighter...
Ce m-a facut sa scriu aceste randuri? Un mar:)...Am furat un mar de pe masa, cei drept trona in fata mea de ieri, dar nu i-am acordat atentie pana in aceasta dimineata. De ce a avut impact acest simplu fruct? Pentru ca a avut un gust total diferit...am simtit fiecare particula, trezindu-mi fiecare papila. Cauza?....probabil ca era savurat in locul unde am fost cea mai fericita...Poate ca sunt entuziasmata de ziua de maine, zi sfanta ce mi-a adus linistea mult dorita....ma bucur ca simt sarbatorile. Nu pot sa mint, dar mi-as fi dorit sa mai fie cineva alaturi de mine, dar invat sa am rabdare, ceea ce nu am stiut niciodata cum sa fac:)