Autismul

Mereu mi-am dorit sa ma implic intr-o actiune caritabila, prin care sa pot oferi un mic ajutor. Asta probabil si datorita firii mele extrem de sentimentale, ce imi da un pumn in inima ori de cate ori vad un batran amarat si inghetat pe strada sau ori de cate ori aud de cate vreun copil abandonat. Financiar nu am cum, din motive lesne de inteles, dar sunt dispusa sa imi ofer timpul si mintea pentru cei cu mai putin noroc decat mine.

Imi aduc si acum aminte cum in ultimul an de masterat, am incercat sa ma implic intr-o fundatie ce se ocupa de copiii abandonati. Vorbisem cu cei de la fundatie, iar in ziua in care trebuia sa ma duc la ei, m-am angajat si asa timpul meu nu a mai fost o resursa disponibila...daca atunci aveam mintea de astazi, probabil ca as fi ales voluntariatul. Si nu din motive altruiste, in nici un caz. Ci dintr-un egoism absolut, pentru a-mi gasi fericirea prin fericirea altora.

Lunile mele de miere

De cand l-am cunoscut pe Alex am incercat sa tin minte cand e Sfantul Alexandru in calendar, dar degeaba. Aveam nevoie probabil de o surpriza de proportii ca sa pot retine acest detaliu destul de important pentru cei ce poarta acest nume.

Asa se face ca in seara zilei de 30 August ne-am intalnit la o benzinarie aproape de Aparatorii Patriei, locul unde urma sa imi primesc surpriza. Veneam de la serviciu, discutasem cu una din colegele mele de rochii de mireasa si alte subiecte din categoria nunti. Aveam o mica (dar mica) urma de regret dupa mica discutie purtata in contradictoriu cu el in urma cu 24 de ore, dar ma pregateam totusi de sarbatoare, fara sa ma gandesc ca viata avea sa mi se schimbe total in doar cateva minute.

Iubirea e tratamentul meu

Am trait multi ani cu impresia ca stiu ce-i aia dragoste, ca am mai iubit odata din tot sufletul, cu toata fiinta.  Asta pana cand era sa pierd iubirea adevarata, gratie bolii ce imi cuprinse inima.

In urma cu aproape 8 ani mi-am inchis inima pentru iubire si am urat cu toata puterea, cu aceeasi intensitate cu care iubisem pana atunci. Am invinovatit, pana acum putin timp, un om, un doctor nestiutor, si pe Cineva pe care nu L-am inteles, pentru pierderea ce mi-a daramat lumea mea de  poveste, ce mi-a spart palatul de clestar in care traiam si m-a redus la conditia de biet om muritor. Poate ca unii nu ma vor intelege, dar azi, dupa atatia ani, il iert. Si mai mult, Tie iti cert iertare pentru tot ce am spus si am gandit.

Gand, gand, gand...acum

Probabil linistea si singuratatea caracteristica hotelului in care ma aflu, ma indeamna sa scriu din nou. Am promis sa pastrez gandurile doar pentru mine. Nu am reusit.

Sunt la Timisoara, intr-unul din orasele pe care doream sa le vizitez de mult. Doar ca, desi sunt aici de vreo doua zile, nu am reusit sa zaresc centrul orasului decat din fuga taxi-ului. Poate maine voi reusi sa fugaresc vreun porumbel, special pentru tine.