Obisnuiam sa renunt atunci cand eram criticata, sa ii consider nebuni pe cei ce aveau curajul sa fie dureros de sinceri, desi ulterior ma plangeam de multitudinea minciunilor din viata mea. Acum invat, trebuie sa recunosc, cu greu, sa accept ca nu le stiu pe toate, si ceea ce uneori mi se pare a fi corect, nu trebuie sa fie intru totul adevarat.
Obisnuiam sa astept sa primesc atentie de la cei de langa mine, uitand ca si eu trebuie sa ofer, la randul meu, acelasi lucru.
Obisnuiam sa impun reguli, uitand cat de mult le urasc.
Obisnuiam sa cer sinceritate, dar nu de putine ori am ales alta cale doar pentru ca era mai putin incarcata de obstacole.
Obisnuiam sa renunt la vise, doar pentru ca era mult mai usor sa ma complac in normalitate.
Obisnuiam sa visez culmi imposibil de atins, iar energia consumata in acea directie sa nu mai poata fi recuperata. Si chiar daca de multe ori am reusit sa imi indeplinesc visul, am constatat ca nu lucrurile marete imi aduc fericirea, ci acelea incarcate cu emotie.
Obisnuiam sa gandesc negativ. Acum vreau sa cred ca soarele a aparut si pe strada mea....sau cel putin si-a aratat o raza:)
Obisnuiam sa cred ca nu am puterea sa spun "Suficient!", celor ce au o anumita prestanta...e momentul sa spun "Stop!":) cu zambetul pe buze, bineinteles:D
Ma gandesc sa nu mai scriu despre viata mea...as prefera sa spun povesti in atmosfera calda a unei cafenele celor ce imi ofera fericire, prefer sa umplu randuri cu imaginatie, prefer sa pastrez doar pentru mine fiecare moment perfect ce urmeaza.
Totusi, nu voi renunta la placerea mea de a scrie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu