O noua eu...

Scriu aceste randuri ascultand Patricia Kaas. Ma ajuta mult muzica in momentele in care vreau sa exprim ceea ce gandesc...ceea ce simt. Desi, poate pentru unii pare usor, sa scrii, sa creezi, sa fii sincer si sa iti asterni gandurile pe hartie sau pe o pagina de blog, pare a fi usor...nu e. Necesita timp, liniste, echilibru...elemente care de multe ori nu le gasesc concomitent in persoana mea.

Am amanat de multe ori aceste randuri din lipsa de timp, dar si pentru ca am avut nevoie de cateva clipe de analiza a propriei personalitati. Dupa ce am ajuns la o concluzie si am luat si masurile necesare pentru ameliorarea situatiei, imi doresc sa impartasesc si cu altii ideile mele...poate va vor fi de folos...

Totul a pornit de la o mic incident in care am ranit pe cineva enorm aruncand in van niste cuvinte...negandite sau poate prea sincere...inca nu am decis exact natura lor. Rezultatul cuvintelor ce s-au infipt precum niste sageti aruncate fara sens, m-au determinat sa spun stop...nu sunt o persoana rea...si atunci, de ce ranesc oamenii din jurul meu?

Oare chiar am o atitudine gresita? Oare ar trebui sa am mai multa grija de sentimentele celorlalti? Oare si ceilalti pot fi sensibili, desi etaleaza o atitudine rece si nepasatoare?

Raspunsul a fost greu de acceptat...da...iar incepusem sa cred ca eu le stiu pe toate si le merit pe toate...iar restul sunt undeva acolo jos. Atunci cand ii ajutam le tineam o morala de o ora, ca si cum eu nu am gresit niciodata sau cum eu as fi atoatestiutoare...

Consideram ca trebuie sa mi se placa mereu pe

plac...daca lucrurile nu evoluau asa cum imi doream eu...era sfarsitul lumii si din orgoliu eram in stare sa rup legaturi ce nu meritau acest tratament...si totul, pentru ce?

Am gasit un raspuns si la aceasta intrebare...sunt momente in viata cand esti ranit si alegi sa ascunzi bine aceasta durere. Dar cu ce o acoperi? Cu o atitudine rece, cu orgoliu deplin...si ce se intampla atunci cand durerea mai iese la suprafata? Arunci mici cristale de gheata ascutite fara o tinta anume si, din pacate, cel mai bine ii nimeresti pe cei aproape de tine...care tin la tine si te inconjoara cu toata dragostea lor, dar tie nu iti pasa, deoarece stii ca vor fi mereu langa tine...ca te vor ierta, dar nu te gandesti la faptul ca au si ei o inima...

A venit timpul sa eliberez sentimentele ce le-am ascuns, pentru ca a trecut de mult durerea...e timpul sa fac pace cu mine insami, sa inteleg ca am facut rau prin atitudinea mea superioara multor oameni, ca nu toti oamenii sunt rai...si ca unii chiar tin la mine...si trebuie sa am grija de ei...o mare grija...ca risc sa raman singura...

Am ajuns la niste concluzii...e primul pas in tratamentul meu. A urmat aplicarea solutiilor vindecatoare. Am invatat sa ascult din nou, sa empatizez cu ceilalti, sa imi pese din nou cu adevarat, sa nu mai critic mereu, sa dau sfaturi avand grija sa nu ranesc pe nimeni...Incerc sa fiu om bun din nou...si pana acum, surprinzator, reusesc.

Primele rezultate se vad deja...prietenii, ce riscam sa le pierd, s-au reinnodat cu succes, iar oamenii din jurul meu zambesc mai mult...emana caldura ce le-o transmit.

M-am mobilizat la timp, eram pe punctul de a face praf lucrurile...m-am oprit la primul semnal de furtuna si am analizat, iar asta va indemn si pe voi sa faceti atunci cand ceva nu merge exact cum v-ati dorit in viata voastra...

Aveam varianta de a considera ca totul se petrece asa datorita destinului sau ca ceilalti sunt vinovati, eu fiind victima...ca e vina lor ca se supara pe mine, ca nu au nici un drept, ca eu le controlez viata...ca nimeni nu are dreptul sa ma critice...o atitudine total gresita, ce unele persoane mi-au acceptat-o...si le multumesc pentru rabdarea de care au dat dovada.

Acum ma reinventez...nu e prima data cand fac asta. Am gasit mereu resurse sa creeez o noua Daria...o noua Iuliana...o noua eu...