Necunoscut...

Ma gandeam zilele trecute la cum ar fi viata mea daca as cunoaste din timp cursul ei. Sa elimin pentru o perioada factorul surpriza, ce poate capata doua valente...prima reactia din partea mea a fost sa zambesc. Bineinteles ca mi-au aparut in minte lucrurile bune pe care le-as sti...cand voi fi fericita...dar daca acele momente sunt depasite ca numar de cele ce vor aduce in viata mea tristete?si atunci zambetul meu s-a sters...

Cum ar fi sa stiu ca mai am cateva clipe de petrecut cu persoana care si-a dedicat viata mie?...sa stiu ca indiferent de ce voi face, nu am puterea de a schimba ceva?...sa stiu ca maine nu va mai fi...sa numeri orele, minutele...secundele pana cand totul se termina...cu siguranta nimeni nu si-ar dori asta.

As innebuni de durere...

Si atunci ii multumesc necunoscutului din viata mea pentru a sa prezenta...si in ciuda nuantelor sale negative, ce de multe ori m-au trantit la pamant, ii sunt recunoscatoare ca are grija de mine si nu ma lasa sa stiu cand totul se va termina...pentru ca, se pare, totul are un final...fiecare dintre noi exista pentru a-si duce la un final viata...niciodata nu voi putea accepta asta, dar nu am de ales...cu cine sa ma lupt?...cum sa schimb asta?...si tot eu imi raspund..nu ai cum...accepta si traieste o viata frumoasa. Asta e tot ce pot sa fac.

Ai zice ca suna patetic, minimalist, las...dar am ajuns sa cred ca e lucrul cel mai greu si frumos, totodata, pe care un om il poate face...sa aiba o viata frumoasa, sa respecte anumite principii, sa se reinventeze mereu, sa nu abandoneze niciodata...putini sunt cei ce se pot lauda cu aceasta performanta. Majoritatea se plafoneaza, renunta la idealuri, la felul normal in care trebuie realizate lucrurile in viata...am avut si eu momente de declin, in care m-am abatut de la drumul bun al vietii, dar am avut curajul sa revin...

Voi fi putin incoerenta azi...mi-am amintit ceva...un gand ce ma framanta de cateva zile. Are legatura cu lasitatea umana si cu indiferenta unora in fata unor nedreptati. Ma tot intreb de ce e mai usor sa gasesti motive pentru greselile tale...as vrea sa imi raspunda si mie cineva la intrebarea: cum poti sa decizi tu daca o viata va incepe pe aceasta lume sau nu? Doar pentru simplu motiv ca ai aceasta putere? Doar pentru ca este varianta mult mai usoara pentru tine? Nimic pe lumea asta, nimic din ce am realizat pana acum nu a fost usor...am renuntat la multe si tot nu am indeplinit tot ce mi-as fi dorit. Nu trebuie sa ne punem pe noi pe primul plan mereu...exista un moment in viata in care noi devenim planul secundar si facem totul pentru altcineva...astept cu nerabdare acel moment, desi stiu ca sunt putine sanse sa mi se indeplineasca dorinta...nu mi-am pierdut speranta, dar...

Poate de aceea nu le inteleg pe cele ce aleg aceasta cale...nu e vorba de o haina pe care o arunci...e un suflet pe care il omori si orice s-ar zice, e de neiertat...pentru orice motiv invocat de aparatorii lor si de ele, eu le ofer raspunsuri...daca iti doresti ceva, reusesti...dar trebuie sa vrei, sa ai curaj sa infrunti viata, sa iti doresti sa faci cel mai frumos lucru de pe lumea asta...sa plasmuiesti viata....

Daca si parintii tai ar fi decis ca nu e momentul ca tu sa te nasti? Nu ai fi avut aceasta ocazie unica de a cunoaste lumea asta buna sau rea, cum ti-o fi parand ea tie...dar macar ai avut aceasta sansa...tu de ce sa ii refuzi lui aceasta sansa? Cu ce drept...

Sunt multi care ma critica pentru atitudinea mea...sunt multi care nu ma vor intelege si care ma vor pune la zid instant...dar sper, sa fie si cativa pentru care mesajul sa fi ajuns la tinta...si sa constientizeze ca un suflet pur de copil e cel mai frumos dar pe care il pot primi de la viata...si ca poate e singurul care conteaza cu adevarat...restul e iluzie fara rost.

In urma weekendului ce tocmai a trecut am multe sa scriu...dar vreau sa fiu sigura de anumite lucruri inainte de a pune pe blog...mi-as dori sa ma insel si sa nu fie ceea ce cred eu...