Weekend-ul trecut am fugit de zgomotul orasului...la mare. Pentru prima data am stat in Eforie Nord, in niste conditii de vis:) Pentru asta trebuie sa multumesc cuiva...se stie cui:)
Au fost doua zile de neuitat, in care cuvantul relaxare a guvernat atmosfera. M-am lasat mangaiata de razele soarelui, ce era cuminte, caci vremea lui a cam trecut de acum. Mi-as fi dorit cei drept sa mai fie cineva cu mine, cu care sa impartbucuria si clipele de relax total, dar cred ca ai nevoie uneori de astfel de experiente ca sa intelegi ca ajungi la un moment in viata in care nu mai esti egoist...nu te mai poti bucura singur de nimic....ai nevoie de cineva cu care sa impartasesti orice.
Plecasem cu gandul de "a ne face de cap" sambata noaptea...doua fete ce nu frecventeaza cluburile de obicei doreau sa isi schimbe spatiul de distractie si au reusit, doar ca rezultatul a fost unul ciudat...
Am ajuns putin mai devreme in Mamaia decat ne programasem...dar nu mai aveam stare in linistita Eforie. Am avut ocazia sa ne lasam sufocate de aglomeratia de turisti de pe faleza....dar finalul a fost unul surprinzator...Din cauza oboselii cauzate de niste mici tocuri am poposit pe o banca...dupa cateva minute, o copilita cu o vioara s-a proptit la cativa metri de noi si a inceput sa cante ceva din Porumbescu. Interpretare superba, de apreciat....fapt pentru care initial mi-am lasat imaginatia sa plece, dar nu foarte departe, caci tristetea liniei melodice m-ar fi dus in spatii interzise de mine. Si totusi, ceva m-a adus la realitate....lumea se oprea si fiecare ii lasa cate ceva copilei desprinse dintr-un film de mult uitat...in spatele ei, tot pe o banca, un domn bine imbracat sorbea dintr-o cola cu mult tact. Nimic banuitor pana aici....daca fata nu s-ar fi dus sa ii dea fiecare banut in momentul in care numarul trecatorilor incepuse sa se mai diminuezez, nici nu as fi banuit ce se intampla sub ochii nostrii...am plecat dezamagita. Un copil talentat...dar fara pic de noroc...un om ce a vazut totul, dar nu are puterea de a schimba ceva...mi-as fi dorit sa fi ramas nestiutoare.
Ne-am indreptat pasii fara graba spre un club de fitze...din cunostintele noastre, nu prea bogate, ne-am oprit asupra clubului Bamboo. Sincer va spun ca ma incerca o senzatie ciudata. In primul rand pentru ca era prima data cand mergeam intr-un club, de orice fel fie el, fara o parte masculina, fie ea cum o fi. Si in al doilea rand, pentru ca ma cunosc prea bine si stiu ca nu e mediul potrivit pentru mine...nu ca as avea ceva impotriva celor ce se simt in largul lor in cluburi. In nici un caz...doar ca eu ma simt ca pestele pe uscat in acele spatii ingramadite, luminate intermitent intr-un mod dureros pentru ochii mei, in care fumul de tigara ti se impregneaza in piele ca cel mai durabil tatuaj....Dar imi promisesem mie ca "I'll have fun!:)Cu orice pret:P"
Asa ca am calcat cu neincredere pe marele covor rosu ce te conducea spre experienta unica Bamboo...si a fost o experienta unica, ce m-a facut sa inteleg multe...si sa apreciez si mai mult ceea ce am...
Trebuie sa repet ca am ajuns destul de devreme pentru acel loc, iar la 12.30 lumea abia se aduna cu sfiala...muzica linistita le oferea cadrul perfect pentru diverse discutii personajelor ce se salutau ca facand parte dintr-o casta. Prima surpriza...cam toti se cunosteau in acel loc, respectand niste reguli nescrise. Prima regula...ia-ti o garda de corp...oare de ce? hmmm.....daca nu poti sa te duci pana la baie singur, caci exista sansa sa fii "caftit" de vreun june tanar, cu siguranta esti un om iubit de societatea respectiva. Dar cei inconjurati de "cefele groase" erau salutati cu respect de toti...impuneau respect prin...prin ce? Prin faptul ca erau singurii imbracati in contrast cu media, prin faptul ca isi lafaiau burtile pe canapele albe, prin faptul ca au avut bunul simt sa isi imparta seara intre neveste si amante? Cei drept cele doua categorii de femeie nu dadeau semne sa aiba ceva de obiectat in aceasta privinta, ba dimpotriva, se simteau bine impreuna...sau poate nu aveau curajul sa se revolte?
Am uitat sa precizez, ca datorita faptului ca locul este unul ce se adreseaza unei alte clase sociale, impune cateva reguli vestimentare. Aici, nu am nimic de comentat...chiar apreciez acest lucru...Dar daca tot se fac niste reguli, de ce sa nu le respecte toata lumea? Care mai e rolul cefelor groase de la intrare, daca sunt pusi doar pentru trierea unora dintre oameni?
Ne-am indreptat pasii sfiosi spre bar. Am comandat un "super Pepsi" - atribui adjectivul datorita "super pretului" aferent...Si m-am lipit de scaun. Datorita faptului ca nimeni nu dansa, am avut ocazia sa analizez acel mediu...ciudat pentru mine. Asta pana in momentul in care animatoarele frumoase si-au facut aparitia, iar picioarele mele au cedat tentatiei de a dansa...mi-a placut sa ma misc din nou pe acele ritmuri bune...trebuie sa recunosc ca selectia de muzica a fost de apreciat! Din acest punct de vedere, felicitari! Cine vrea sa danseze, fara sa observe ce se intampla in jurul lor, fara sa analizeze tipologia umana ce il inconjoara...sa se bucure de spatiu, stil si eleganta...recomand Bamboo...
Concluziile? Prezenta in Bamboo reprezinta un "must do" sau "trebuie sa faci prezenta"destinat tinerilor imbracati exagerat de elegant. Trebuie sa recunosc ca apreciez partea masculina din acel loc, deoarece camasile albe frumos asortate cu elemente vestimentare moderne mi-au incantat privirile. Trebuie sa arunc cu noroi in domnisoarele ce infrumuseteaza fiecare seara, asemenea candelabrelor ce atarnau impunator in incapere. Spre deosebire de barbatii carora li se potriveau tinuta cu atitudinea, tinerele fete au picat cu brio testul de analiza aplicat de mine. Rochiile de gala, stralucitoare, sclipitoare...trebuiau sa fie extrem de scurte - sincer nu am nimic de obiectat, caci evidentiau un corp de invidiat, dar atitudinea de "je m'en fiche totalmente" iti provoca o stare de .... mila? Caci saracele mititele (la figurat, caci inaltimea tocurilor nu le lasa sa isi arate inaltimea cu care fusesera inzestrate) erau purtate ca niste accesorii de tinerii sarmanti.
Castigatori in aceasta lume....bineinteles, barbatii! Felicitari, domnilor, pentru atitudinea afisata in acel club, pentru coerenta dintre personalitate si haine! Ma refer aici doar la cei fara "cefe groase" langa ei....cu eticheta "baietii lui tata" pusa in frunte, dar care pe mine nu m-a deranjat deloc. E problema fiecaruia din banii cui isi traieste viata....
Concluzia mea? Fac parte din alta lume....sau poate ei fac parte din alta? Inca nu stiu....
Fericirea mea nu o gasesc intr-un astfel de club. Nu neg faptul ca ies, imi place sa dansez, sa ma distrez alaturi de prieteni, dar asta nu inseamna ca fac din asta o regula zilnica....ci dimpotriva, de putine ori am timp si starea necesara sa pierd o noapte...de ce? recuperez orele de somn mai greu...un raspuns destul de simplu...
Si totusi de ce fug de aceasta lume? De ce o privesc cu o urma de dispret?...Ar trebui sa fiu sincera cu cei ce citesc aceste randuri....caci o cunosc prea bine. Nu ca as fi facut parte din vreo categorie anterior amintita...ci doar ca am avut si eu ocazia sa ma invart in acele locuri, dintr-o greseala a varstei. Nu ma refer la lumea cluburilor....caci aceasta mi-e cam necunoscuta. Vorbesc de lumea celor ce au nevoie de "cefe groase" pentru a supravietui...Ma bucur ca am reusit sa ies din acel cerc...si am revenit la o viata simpla...fara sentimentul de frica omniprezent.
Prefer sa raman in lumea mea, cu o populatie restransa...cu o carte pe noptiera permanent, cu linistea mea interioara, ce incerc sa mi-o pastrez in permanenta...cu dorinta de asimila cat mai multe informatii...cu muzica mea linistita....cu prietenii mei adevarati si fara "cefe groase" langa ei....imi accept viata mea simpla, dar plina de esenta, de fond...de ganduri, de visuri, de idei ce se amesteca in niste puzzle-uri imposibil de realizat...de dorinta de a reusi in viata si de a demonstra unora cat de mult s-au inselat in privinta mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu