Dupa ceva vreme in care am ascuns sentimente, te caut sa iti spun adevarul. As da orice sa iti vad privirea uimita de seninatatea cu care cuvintele se indreapta spre tine. Da, tu! Ai crezut ca voi pastra tacerea si vei reusi sa iti alungi regretele intocmai cum indepartezi o albina enervanta. Tu, care imi urmaresti fiecare miscare, fiecare zvacnire, fara sa intelegi nici un pas pe care l-am facut pana acum, tu care ai decis la un moment dat sa ma minti, sa dezbati viata mea cu altii, fara sa afli prima data adevarul de la mine, tu care nu ai apreciat anii pe care ti i-am dedicat, tu, fiinta de care mi-e mila acum, ai crezut ca poti sa scapi fara ca macar sa auzi ultimele mele cuvinte. Te-am cautat prin multimea care ma inconjoara zilnic, am rememorat strazile pe care obisnuiai sa le cutreieri in serile lungi de vara, am alergat prin fiecare parc in care iti pierdeai duminicile alta data, ti-am rascolit casa si...
Iata-te acum, ca un copil care a gresit si a fost prins asupra faptei, ca un om matur ce a fugit de responsabilitatea faptelor, ca un om care a ales sa se minta pentru a fi fericit si pentru a uita ca a gresit.
Tie, care m-ai mintit, spunandu-mi ca imi esti prieten, tie, care ti-a fost mai usor sa imprastii secretele mele, tie, care ti-a fost usor sa renunti la mine doar pentru ca nu ti-am mai fost de folos, tie, care ai uitat ca odata am impartit totul, tie, care ai ales sa stergi clipele in care ne spuneam prieteni, iti spun: Multumesc!
Fara tine, fara mai multe inimi frante, fara acele visuri daramate de tine, fara acele momente in care mintea mea nu putea sa inteleaga cum ai putut alege acea cale, fara minciunile tale, fara acele momente in care m-am intrebat ce fel de inima ai, fara tot ce mi-ai oferit tu, nu as fi putut ajunge sa spun: Sunt fericita!
Te-am cautat sa te imbratisez pentru tot ce mi-ai oferit, caci fara rautatea oferita de tine, fara nepasarea de care ai dat dovada, fara minciuni, nu as fi stiut ce inseamna fericirea. Nu as fi cautat-o cu atata inversunare, nu as fi stiut sa o apreciez, nu as fi stiut sa o depistez.
Acum te las, ma indepartez cu mila de tine, te las, singur, asa cum te-am gasit, caci nimeni nu a indraznit sa se mai apropie de tine. Singur te-ai pedepsit, i-ai indepartat rand pe rand pe toti de langa tine, ai crezut ca doar succesul conteaza in viata, iar acum, ochii tai spun altceva. Ti-ai dat seama ca ai da orice sa fii inconjurat de prieteni, dar e prea tarziu, ti-ai croit un drum printre stanci inalte de munte, iar nimeni nu se mai incumeta sa urce alaturi de tine. Poate doar vulturii care mai pot sa obtina ceva de la tine iti mai sunt loiali, dar si ei la un moment dat se vor satura...Asa ca te las, ramai cu bine!
Tu, prieten caruia odata i-am incredintat cele mai ascunse ganduri, tu, prieten in fata caruia mi-am dat jos masca mereu, tu, prieten care ai ales sa nu fii alaturi de mine indiferent de turnura pe care viata noastra a luat-o, tu, prieten care nu ai stiut sa te bucuri de reusitele mele, tu, prieten spre care alergam la orice ora din zi si din noapte, ai ramas o amintire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu